Cluburile din Premier League au cheltuit aproximativ 300 de milioane de lire sterline în prima săptămână a perioadei de transferuri, iar analiștii britanici estimează că, la finalul celor 9 săptămâni de mercato, tranzacțiile vor ajunge la 1 miliard de lire de sterline, informează BBC.
Prin comparație, în perioada de transferuri din vara anului 2015, echipele din Anglia au cheltuit 870 de milioane de lire sterline.
Până acum, Manchester United a investit cel mai mult: 56 de milioane de lire sterline. Odată cu venirea lui Jose Mourinho pe banca tehnică, pe Old Trafford au mai ajuns jucătorii Eric Bailly, de la Villareal, pentru 26 de milioane de lire sterline, și Henrikh Mkhitaryan, de la Borussia Dortmund, în schimbul sumei de 30 de milioane de lire sterline. United l-a mai adus și pe suedezul Zlatan Ibrahimovic, venit însă liber de contract după ce și-a încheiat contractul cu Paris Saint-Germain.
City, cealaltă mare echipă din Manchester, i-a transferat pe jucătorii Ilkay Gundogan, de la Borussia Dortmund și Nolito, de la Celta Vigo, pentru 20, respectiv 13,8 milioane de lire sterline, și pe Oleksandr Zinchenko de la FC Ufa, suma nefiind făcută publică.
Cu două transferuri, Liverpool intră de asemenea în topul cumpărătorilor. Formația antrenată de Jurgen Klopp a cheltuit până acum 34 de milioane de lire sterline pentru transferul lui Sadio Mane de la Southampton și alte 5 milioane pentru aducerea lui Loris Karius de la Mainz.
Campioana Leicester City a făcut cel mai scump transfer din istoria clubului, după ce a plătit 16 milioane de lire pentru atacantul Ahmed Musa, de la ȚSKA Moscova. De asemenea, la Leicester au mai ajuns și mijlocașul Nampalys Mendy, de la Nice, pentru 13 milioane de lire, și portarul german Robert Zieler, de la Hannover 96, pentru alte trei milioane. Luis Hernandez a fost transferat și el de Leicester, dar din postura de jucător liber de contrac.
Chiar și cluburile nou-promovate în Premier League au investit sume mari de bani în aducerea de jucători. Middlesbrough a cheltuit 17 milioane de lire sterline, pentru doi jucători: 5 milioane pentru Viktor Fischer de la Ajax Amsterdam și alte 12 pentru Marten de Roon de la Atalanta.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER